Pe scurt, în română

   Poate ar fi trebuit să-ţi scriu pe scurt. 
   Să elimin semnele de punctuaţie. Fără virgule sau puncte.Nu trebuia să am nici măcar puncte de suspensie. Să nu pun întrebări. Care oricum nu ar fi avut răspuns. Poate că ar fi trebuit să elimin spaţiile dintre cuvinte. Să nu fie nimeni între noi.
  Ar fi trebuit să nu folosesc imperfectul.Pentru că ştiai deja că eşti perfect... cel puţin, pentru mine. Să nu-ţi scriu niciodată folosind verbe la timpul trecut. Nici măcar la viitor. Căci noi suntem în prezent.
  Să nu condiţionez, folosind condiţionalul, pentru că iubirea nu se condiţionează. 
    Poate ar fi trebuit să am un subiect simplu, nu multiplu. Trebuia să-ţi scriu doar în poezie, căci proza are prea multe personaje. Sau trebuia să-ţi fac doar versuri. Fără rimă, fără ritm. N-am ştiut dacă să-ţi scriu fragmente ce aparţin genului epic sau liric, aşa că ţi-am scris în genul meu. Nu ţi-am dedicat nici imnuri, nici romane, ţi-am dedicat doar emoţii.
   Poate că nu trebuia să mă implic afectiv în discursul meu.Trebuia să-ţi scriu din perspectiva naratorului obiectiv, însă ţi-am scris din perspectiva omului îndrăgostit.
   Poate că ar fi trebuit să-ţi scriu puţin... Ştim amândoi că iubirii nu-i sunt necesare cuvinte multe.