Dincolo de el...

       Era noapte.Sau era prea întuneric în sufletul lui... În faţa lui era ea. Era goală. Nu, nu acea goliciune. Nu-i mai acoperea nimic sufletul şi nici gândurile, totul era la vedere. Pe faţa ei se vedeau urmele de lacrimi, iar ochii erau prea verzi pentru întunericul acela. Gura îi tremura, dar buzele îi mai păstrau aroma buzelor lui. 
      Gâtul ei era dezgolit, nu mai era rănit, dar nici nu zâmbea. Liniştea era zguduitoare între ei doi. Şoaptele ei erau urlete pe care el nu le mai putea auzi. Iar el, oricât de mult ar fi ascultat mai atent, nu ar mai fi reuşit să-i înţeleagă cuvintele.Inima ei bătea aşa de tare încât pieptul începuse să se rănească singur. Şi-a dus mâna spre piept, să-şi ascundă zgârietura. Îi era frică să închidă ochii, amintirile îi apăreau doar atunci când închidea ochii. Şi acum îi închidea mai des.Emoţia pe care el i-o transmitea era singura care putea să o îngenuncheze de durere. 
      Părul ei mirosea a el,un miros strident, închis, mult diferit de mirosul din trecut. În palmele ei erau desenate sărutările lui, oricât de mult şi-ar fi dorit să dispară, acestea erau permanente.Nu era frig, dar lor nu le era nici cald.Trupul ei tremura făcând gălăgie în jur. Braţele lui i-ar fi putut opri tremuratul. Cât de mult şi-ar fi dorit o ultimă îmbrăţişare...dar teama n-a lăsat-o să scoată niciun cuvânt. Fluturii din stomac de la prima întâlnire voiau să iasă cu orice preţ, voiau să dispară.Dar ea nu-i lăsa... Nu dorea să plece şi singurul motiv pentru care ea mai lupta.  
      A vrut să plece pe acelaşi drum pe care veniseră amândoi. Încă se vedeau vag urmele paşilor. Păreau jucăuşi şi apropiaţi. Gândul că ar fi plecat singură nu-i dădea pace, dar ştia că finalul va fi trist, la fel de trist ca sufletul ei.
       Într-un final i-a spus :
-Pleci ?
-Plec.
-Singură ?
-Doar cu un dor şi o amintire de mână.
-Sufletul cum îţi e ?
-Răvăşit.
-Mă vei ţine minte ?
-Te voi ţine în inimă.
-Până la sfârşit ?
-Şi dincolo de el...

 Photo : Thought of You - by Ryan Woodward

Dependentă de oameni

    Cel mai mare viciu al meu sunt oamenii. Am nevoie de ei în fiecare zi, am nevoie să-i am aproape, iar pe unii departe. Am nevoie să-i iubesc, să le ofer sufletul în fiecare zi. Sunt dependentă de vocea lor, de îmbrăţişarea lor şi de minciunile lor. Nu cred că aş putea rezista fără să mă las îmbrăţişată, iubită şi minţită de ei. Dacă nu ar fi ei, atunci cine mi-ar provoca amalgamul ăsta de emoţii ? Depind de fiecare cuvinţel, de fiecare palmă şi de fiecare chip. 
      Depind de oamenii pe care îi iubesc pentru că dacă n-ar fi ei aş fi un om fără inimă. Depind de oamenii pe care îi urăsc pentru că aceia mi-au arătat că dependenţa dă dureri în tot corpul. Depind de cei blonzi, bruneţi, cu ochii verzi, albaştri, căprui. De cei tineri, de cei bătrâni. Depind de prieteni, de familie, de colegi, de profesori pentru că de la toţi învăţ câte ceva chiar dacă  uneori ajung la 'dezintoxicare'. La dezintoxicare promit că nu mai fac, că nu mai 'consum' în viaţa mea, că m-am învăţat.  
      Cei care mă ajută să trec peste dependenţă sunt alţi oameni. Uneori mai răi, alteori ajung pe mâini bune. Îmi bandajează răni, îmi oferă pastile de încredere, dar tot la oameni mă întorc.   Sunt dependentă de ciocolata cu alune, de cafeaua cu lapte... şi cea mai dură dependenţă care mă va distruge în fiecare zi, dar de la care voi primi şi vindecare este dependenţa de oameni.

-Cutezătorii, nr.56, 2014

   Fără titlu

  Dragostea ce i-a purtat-o nu i-a tăiat venele ,n-a aruncat-o în faţa maşinii şi n-a adormit-o cu somnifere. În schimb, i-a uscat sufletul, i-a limpezit ochii şi a învăţat-o să-i fie dor fără să scoată un cuvânt.
  Nu ştiu sigur dacă îi iubea ochii căprui sau iubea mesajele ce le primea de la el.
  Nu-mi dau seama dacă era îndrăgostită până peste cap de vocea lui caldă pe care n-o mai auzea de ceva timp spunându-i ”Te iubesc” sau de imaginea pe care şi-o făcuse în timpul cât a fost cu el. Nu ştia sigur dacă era băiatul perfect pentru ea, dar sunt sigură că şi de avea defecte ei îi păreau perfecte. Am dubii în ceea ce priveşte preferinţele ei muzicale pentru că asculta încontinuu melodiile de la el.Nu sunt sigură că-i plăcea vara, dar ştiu sigur că el adora anotimpul ăsta.
  Nu ştiu dacă el o iubeşte sau a iubit-o vreodată, dar ştiu sigur cu mâna pe inimă că ea l-a iubit.