Mulţumesc !

     Îmi place să scriu chiar dacă nimeni nu citeşte. E cam la fel ca atunci când ţipi, dar nimeni nu te aude,dar totuşi aşa te eliberezi. Nu e vina ta că ţipi, e vina lor că nu te aud.

     Mă sperie gândul că mai sunt câteva zile şi anul se va termina. E îngrozitoare ideea de sfârşit.Mă gândesc că am avut atât de puţin timp şi nu am avut când să mulţumesc atâtor oameni din jurul meu.Au fost mulţi care mi-au făcut un bine doar printr-o privire. Alţii au ştiut să spună o vorbă bună exact când a trebuit şi aşa mi-au oprit la fix lacrima care urma să pice pe obrazul meu. Au fost câţiva care mi-au dat puterea să-mi spun visurile cu voce tare, să nu-mi fie frică de ceea ce vor crede ceilalţi. Mă gândesc cum unii dintre ei mi-au deschis ochii şi m-au făcut să privesc mai atent lucruri care, la prima vedere, nu mi se păreau deloc importante. Alţii mi-au dat şansa să fiu eu, adevărata eu fără nicio mască. M-au învăţat,în felul ăsta, că cine ma va iubi mă va iubi exact aşa cum sunt.Au fost puţini cei care mi-au dat o mână de ajutor la greu, dar doar aşa am aflat că mulţi îţi vor zâmbi, dar nu toţi te vor face să zâmbeşti când nu mai ai putere să zâmbeşti.

    Am aflat ce-i iubirea, dar nu am înţeles. A fost ca la oră de matematică, când trebuia să învăţ nişte formule,dar pe care oricum nu le înţelegeam,erau prea grele. Am simţit pe propria piele că dezamăgirile dor şi sunt mulţi cei care te vor dezamăgi. 

   Sunt chipuri şi chipuri.Anul ăsta am văzut cam 2013 chipuri,poate şi mai multe, dar doar câteva mi-au rămas pe retină. Ştii de ce ? Cele cu adevărat importante le vei recunoaşte şi la sfârşitul anului, chiar dacă-i un sfârşit...şi mie nu-mi plac sfârşiturile.