Revendicări de iubiri

    Da, iubirea e frumoasă, şi de neuitat, şi de scris, şi de compus versuri, şi, şi. Dar ei se despart oricât de scumpă ar fi ea. Şi ei nu îşi mai vorbesc niciodată. Şi nu se mai caută. Nici măcar iubirea nu o mai cer înapoi. De parcă ea n-ar trebui revendicată. De parcă n-ar fi o parte din noi. Nimeni nu o mai caută. Nimeni nu se mai uită după ea. Nimeni niciodată nu o dă dispărută. Nu se intentează un proces. Nimeni nu se luptă pentru ea la tribunal.
   Oare câţi ar plăti un avocat să-şi recapete iubirea? Cel vinovat ar plăti oare daune celeilalte părţi? S-ar interesa de ea?
   Iubirea se abandonează...pur şi simplu. Nu i se cere părerea,nici la început, nici la sfârşit. Nu i se plăteşte alocaţie pentru efortul depus. 
   I se găsesc acuze, în schimb. Pe unul l-a ajutat mai mult, iar pe celălalt mai puţin decât ar fi trebuit.
    Noi suntem nişte părinţi iresponsabili. N-am ştiut să ne creştem...iubirea. N-am îngrijit-o. Am lăsat-o de izbelişte când avea mai mare nevoie de noi. Când aveam nevoie de ea. Iar acum zace cine ştie pe unde. Căci dacă noi nu ştim, atunci nimeni nu ştie unde ne este iubirea.