Trăim?



Murim zi de zi. Poate azi şi acum. 
Toţi murim pe capete. La un moment dat.
În tăcere, deseori, fără să fim auziţi. 
Ne dăm ultima suflare dintr-o dată, fără să ştim.
Fără să ne fi luat rămas-bun, fără să fi spus acele cuvinte. 
Murim dintr-o prostie, din a noastră sau a altuia.
În dureri groaznice sau privilegiaţi, în somn, fără vreo durere. 
Murim împăcaţi cu sine, sau nu.
Iubiţi de alţii, iubind pe alţii. Sau nu.
Murim singuri, dar rareori cu mâinile împreunate.
Murim cu dorinţe, cu aventuri netrăite. Cu regrete. Cu păreri de rău, cu gânduri nespuse.
Cu oameni în suflet, în sufletul oamenilor, dar nu alături. 
Cu multe amintiri, sau puţine. Prezenţi în amintirile altora, sau absenţi. 
Cu visuri neîmplinite, cu unele atinse. Cu ţeluri, idealuri, cu oportunităţi ratate.
Cu momente de vis, cu amintiri de neuitat.
Cu ură, sau dragoste. Tremurând, sau senini.
Murim uitaţi de lume, de prieteni. Sau cu ei aproape.
Murim prea devreme, mulţi mult prea devreme.
Iar alţii târziu, privilegiaţi. Sau nu.
Murim fără păcate, sau cu o droaie. Cu speranţă de Sus.
Sau cu ele, temători. Sau nu.
Murim cu un suflet bun din care am dat şi altora.
Sau cu el rămas intact, de frică, sau nepăsare...

Murim... iar unii zi de zi, în fiecare zi, netrăind, neiubind, nefiind.