miercuri, 29 ianuarie 2014

   Dincolo de el...


       Era noapte.Sau era prea întuneric în sufletul lui... În faţa lui era ea. Era goală. Nu, nu acea goliciune. Nu-i mai acoperea nimic sufletul şi nici gândurile, totul era la vedere. Pe faţa ei se vedeau urmele de lacrimi, iar ochii erau prea verzi pentru întunericul acela. Gura îi tremura, dar buzele îi mai păstrau aroma buzelor lui. 

      Gâtul ei era dezgolit, nu mai era rănit, dar nici nu zâmbea. Liniştea era zguduitoare între ei doi. Şoaptele ei erau urlete pe care el nu le mai putea auzi. Iar el, oricât de mult ar fi ascultat mai atent, nu ar mai fi reuşit să-i înţeleagă cuvintele.Inima ei bătea aşa de tare încât pieptul începuse să se rănească singur. Şi-a dus mâna spre piept, să-şi ascundă zgârietura. Îi era frică să închidă ochii, amintirile îi apăreau doar atunci când închidea ochii. Şi acum îi închidea mai des.Emoţia pe care el i-o transmitea era singura care putea să o îngenuncheze de durere. 
      Părul ei mirosea a el,un miros strident, închis, mult diferit de mirosul din trecut. În palmele ei erau desenate sărutările lui, oricât de mult şi-ar fi dorit să dispară, acestea erau permanente.Nu era frig, dar lor nu le era nici cald.Trupul ei tremura făcând gălăgie în jur. Braţele lui i-ar fi putut opri tremuratul. Cât de mult şi-ar fi dorit o ultimă îmbrăţişare...dar teama n-a lăsat-o să scoată niciun cuvânt. Fluturii din stomac de la prima întâlnire voiau să iasă cu orice preţ, voiau să dispară.Dar ea nu-i lăsa... Nu dorea să plece şi singurul motiv pentru care ea mai lupta.  
      A vrut să plece pe acelaşi drum pe care veniseră amândoi. Încă se vedeau vag urmele paşilor. Păreau jucăuşi şi apropiaţi. Gândul că ar fi plecat singură nu-i dădea pace, dar ştia că finalul va fi trist, la fel de trist ca sufletul ei.
       Într-un final i-a spus :
-Pleci ?
-Plec.
-Singură ?
-Doar cu un dor şi o amintire de mână.
-Sufletul cum îţi e ?
-Răvăşit.
-Mă vei ţine minte ?
-Te voi ţine în inimă.
-Până la sfârşit ?
-Şi dincolo de el...




 Photo : Thought of You - by Ryan Woodward

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu