Dependentă de oameni

    Cel mai mare viciu al meu sunt oamenii. Am nevoie de ei în fiecare zi, am nevoie să-i am aproape, iar pe unii departe. Am nevoie să-i iubesc, să le ofer sufletul în fiecare zi. Sunt dependentă de vocea lor, de îmbrăţişarea lor şi de minciunile lor. Nu cred că aş putea rezista fără să mă las îmbrăţişată, iubită şi minţită de ei. Dacă nu ar fi ei, atunci cine mi-ar provoca amalgamul ăsta de emoţii ? Depind de fiecare cuvinţel, de fiecare palmă şi de fiecare chip. 
      Depind de oamenii pe care îi iubesc pentru că dacă n-ar fi ei aş fi un om fără inimă. Depind de oamenii pe care îi urăsc pentru că aceia mi-au arătat că dependenţa dă dureri în tot corpul. Depind de cei blonzi, bruneţi, cu ochii verzi, albaştri, căprui. De cei tineri, de cei bătrâni. Depind de prieteni, de familie, de colegi, de profesori pentru că de la toţi învăţ câte ceva chiar dacă  uneori ajung la 'dezintoxicare'. La dezintoxicare promit că nu mai fac, că nu mai 'consum' în viaţa mea, că m-am învăţat.  
      Cei care mă ajută să trec peste dependenţă sunt alţi oameni. Uneori mai răi, alteori ajung pe mâini bune. Îmi bandajează răni, îmi oferă pastile de încredere, dar tot la oameni mă întorc.   Sunt dependentă de ciocolata cu alune, de cafeaua cu lapte... şi cea mai dură dependenţă care mă va distruge în fiecare zi, dar de la care voi primi şi vindecare este dependenţa de oameni.

-Cutezătorii, nr.56, 2014